Am lăsat trenul să zboare in urma mea crezând că se va întoarce şi-mi va derula copilaria printre aburi si fum. Clipe încarcate cu agonie se scurg din clepsidră amintindu-mi că timpul de aşteptare e pe sfarşite.Imi indrept paşii spre neantul nopţii până când in faţa ochilor plaja se întinde sub lumina inexorabilă a dimineţii
M-am pierdut printre firele de nisip ce-mi mângâiau pielea şi tot nu te-am gasit.
Te-ai ascuns in dunele din partea de vest a falezei? Iti vei murdari rochia aceea rosie in care te visez in fiecare noapte şi iţi vei sterge rujul strălucitor pe care mi-l aşterneai pe frunte când radeam singura in nopti vechi.
Uite marea,Copilărie!Eşti cufundata în valurile ei?Sarea mării ţi-a luat rasuflarea cu miros de orhidee? În încercarea ta de a respira iţi aud cântecul.
Părul tău de mătase se înalţă purtând in el mirosul tău îmbinat cu cel al mării.Îmi umple plămănii şi zâmbesc.Mă recunoşti,Copilărie?Iţi vezi pecetea impregnata în zâmbetul meu?
De ce te incapăţânezi să pleci în orizontul îndepărtat şi să mă laşi aici stingheră?Vin-o!Fă-ţi văzuta lumina feţei fina ca un trandafir si aminteste-mi de povestile de noapte! Transformă-te în prinţese , în cavaleri şi în unicorni! Plimbă-mi deasupra pielii filele arse din acea carte şi apropie-te!
Ochii mei umezi nu te mai pot zări! Unde-ai fugit?Ce vrei să găsesti in depărtări?
Colţul purpuriu al cerului vesteşte o furtună.Ia-mă de mână şi să fugim!Nisipul îmi încetineşte alergatul , dar refuz să mă prăbuşesc . Bucăţi din rochia mea albă rămân în urma , gaseşte-mă!
Sunetele cântecului tău s-au ascuţit, versurile lui au transpirat şi le aud din ce in ce mai bine.Printre notele muzicale încep să-ţi simt şi glasul! Te aud ţipând, încerci să fugi de picăturile violente de ploaie…
Uite cum fulgerul loveşte marea,o tulbură! Valurile se agita în căutare de speranţa la fel ca noi. Îţi văd braţele rotindu-se în jurul tău, iţi văd buzele tremurânde şi ochii închişi.Deschide-i şi caută-mă ! Sunt aici, la malul mării ce-şi varsa amarul peste pielea genunchilor mei.
Un fior mi-a străbatut corpul şi sufletul şi te-am simţit. În pofida furtunii , ne-am întâlnit.
Jocul nostru de printre picuri e acum un joc nupţial. Dupa ce ai plecat,în fiecare noapte panica se instala confortabil în mine dând naştere lacrimilor.Acum,eşti aici.Nimic nu mă împiedică să fug spre infinitul mării , să îmbraţişez noaptea şi să dorm aidoma unui copil pe linia de cale ferată.
Copilarie,il aud. Timpul şopteste în spatele nostru şi vrea să ne înece în ocean.Gustă din clipa dulce ce-o trăim acum,aici,căci în curând nu va mai fi ţesuta în covorul vieţii mele.
Ascunde-te în spatele coralilor din adâncul insulei mele şi asteaptă-mă.Voi reveni,dragă Copilărie!Mă voi întoarce pe aceste meleaguri unde te-am întâlnit din nou şi vom sorbi dintr-o cupă plină cu vin stacojiu în care îmi voi arunca scrumul ţigării din dimineţile reci de toamnă.
Acum plec,mă îndrept spre gara în care nu voi mai simţi adierea încărcată de sarea mării,căci acolo duhneşte a fier vechi.
