Clipă de clipă se revarsă asupra mea un izvor de imaginaţie creându-mi în conştiinţa un vârtej de gânduri ce mă conduce spre acea sferă în care îmi descatuşez fiinţa.Atingerea condeiului îmi schiţeaza un zâmbet în care se concentrează forţa unei bucurii interioare,bucurie ce se inalta spre templul meu.

Stând la masa mea de lucru peste care domneste un adevarat haos, mă cuprind fiorii imaginaţiei.Sunt puternici,prodigioşi,învăluindu-mă cu o repeziciune inimaginabila.Am părăsit cu greu vârtejul creaţiei,albastrul nocturn ce-mi invada camera mica mă ademenea.Am aruncat condeiul peste lemnul de cireş atât de tare încat cerneala s-a imprastiat.Felul în care aluneca pe masă,atat de încet dar totodata devastator,mă cutremura.Întunericul ce venea dinspre fereastră se îneca in părul meu negru.Am păşit nesigura spre usă crăpată,mâinile mele tremurânde se agăţau până şi de cel mai mic obiect.În colţul camerei era acel felinar vechi.Lumina lui mă liniştea profund.Era precum singura rază de soare din miezul unei nopti furtunoase.Am deschis usa,forţa nopţii mi s-a izbit puternic de faţa.Am strâns ochii pană ce au început să mă doară pleoapele.

Cu toate acestea,am păşit în noapte.Primul val de aer a trezit în mine o fenezie de nedescris.Zâmbeam.Puteam simţi bucuria liniştitoare în fiecare fibră a corpului meu.Arborii scheletici si tulburător de negrii erau pretutindeni.Pe una dintre ramurile înalte o bufniţa privea cu triumf.Din privirea ei atat de pătrunzătoare , conştiinta mea a perceput într-un mod spontan cât de mare trebuie să fie puterea triumfului.

Simţeam cum aerul ce-mi umplea plămânii îmi preschimba braţele în aripi.Pe măsura ce lumina lunii mă plimba pe sub misterul ei , frica aceea care acum câteva minute îmi strângea sufletul se diminua.

Am inceput să mă pierd pe cărări necunoscute,mi se derulau în minte imagini tulburătoare,dar le ignoram.Atenţia mea era absorbită într-un mod care ar fi trebuit sa fie ilegal , de către reflexia lunii în apa pură.Auzeam sunetul apei,mă îndemna să visez la lumi de mult apuse.Nuanţa închisă a arborilor contrasta puternic cu bolta cerească luminata rupând totul dintr-o carte de basme.

Îmi închipuiam cum ar fi trebuit să arat.Parcă îmi vedeam faţa palidă , ochii aceia mari înconjuraţi de cearcăne violete si de gene fluturânde.

Am profitat de fiecare clipă din noapte,i-am invadat spaţiul,m-am impregnat in strălucirea ei , iar în cele din urmă,am devenit şi eu un element în acel tablou.